Etape proiect

1
Analiză
2
Implementare
3
Testare
4
Funcțional
5
Evaluare

Partener

București, Alba Iulia, Cluj, Viena

Detaliu Proiect

Vezi galerie foto

Alba Iulia – cealaltă capitală a României se pregătește să aniverseze 100 de ani de la Marea Unire prin soluții digitale inteligente, inovative, pliabile pe nevoile oraşului şi puse gratuit la dispoziţia cetățenilor și vizitatorilor săi în 2018, când municipiul va fi în centrul evenimentelor dedicate sărbătoririi centenarului.

Cu ocazia centenarului, Primăria Alba Iulia s-a dedicat exclusiv tematicii de Smart City și își propune ca prin digitalizare și puterea exemplului să pună Alba Iulia pe harta oraşelor turistice digitalizate din lume. În acest sens, primăria Alba Iulia a încheiat o serie de protocoale de colaborare cu companii mici și mari din zona de IT&C, printre care și platfoma civictechRO, pentru a  dezvolta soluții electronice digitale fără vreun cost pentru municipalitate şi a le pune gratuit la dispoziţia oraşului în 2018.

Și pentru că ‘un oraș inteligent ar trebui să aibă în nucleul design-ului nevoile cetățenilor pe care îi va servi’, Primăria din Alba Iulia își dorește să îmbunătățească și să facă mai atrăgătoare platfoma de servicii electronice disponibile deja pentru e-cetățeanii din Alba, care în prezent sunt disponibile ca funcționalități ale site-ului apulum.ro.

Obiectivele proiectul e-cetățean Alba Iulia sunt creșterea gradului de utilizare a interfeței e-cetățean, a serviciilor electronice disponibile online și aprecierea de către cetățenii care le folosesc a unei experienței mai bune de utilizare.

Beneficiarii finali ai acestui proiect sunt cetățenii orașului Alba Iulia, care vor putea să își plătească taxele și să efectueze mai multe operațiuni administrative mai rapid și mai ușor, online. Ne dorim de asemenea ca prin acest proiect să construim un model ușor replicabil pe care ulterior Primăria Alba Iulia să îl pună la dispoziția altor administrațiilor locale sau regionale.

STATUS

În momentul de față, se lucrează la definitivarea cerințelor și la agrearea specificațiilor tehnice necesare dezvoltării și îmbunătățirii platfomei de e-cetățean Alba Iulia.

 


Specificații tehnice

Vezi galerie foto

Echipa CivicTech va utiliza în general aceleași tehnologii pe baza cărora este construită deja aplicația. În cazul în care se identifică avantaje în utilizarea altor tehnologii, utilizarea acestora va fi agreată în avans împreună cu reprezentantul Municipiului Alba Iulia desemnat pentru proiect.

Software-ul extern, integrat de către echipa de dezvoltatori acolo unde este cazul, va fi în general sub licență open-source. Atunci când este necesară utilizarea unor altfel de licențe software (gratuite sau nu), acestea vor fi agreate înainte împreună cu reprezentantul desemnat de Municipiul Alba Iulia.

Echipa CivicTech va analiza nivelul de securitate al interfeței e-cetățean a Municipiului Alba Iulia, va propune și implementa soluții ce oferă securitate cibernetică la standarde înalte. În plus, echipa CivicTech va realiza un ghid tehnic de securitate cibernetică a interfeței e-cetățean ce va detalia măsurile implementate și strategia de actualizare a lor. Acest ghid va putea fi utilizat ca referință pe viitor de orice profesionist în domeniu pentru a verifica și actualiza securitatea interfeței e-cetățean.