Etape proiect

1
Analiză
2
Implementare
3
Testare
4
Funcțional
5
Evaluare

Partener

Bucureşti, RO

Detaliu Proiect

Vezi galerie foto

Una dintre cauzele frecventelor congestii de trafic în centrul orașelor este deplasarea lentă sau staţionarea autovehiculelor pentru căutarea unui loc de parcare sau în așteptarea eliberării unui loc ocupat. Efectul acestor situații asupra aglomerării traficului în zonele centrale, în special în cele istorice, cu străzi înguste, este semnificativ.

Soluția propusă de către Direct One municipalității din Alba Iulia în cadrul proiectului pilot de oraş inteligent constă în instalarea unor senzori magnetici la nivelul suprafeței de rulare, în cadrul unui număr de locuri de parcare disponibile, care transmit către un server central starea de ocupare a locurilor de parcare dintr-o anumită zonă a oraşului. Prin infrastructura LoRaWAN dezvoltată de Direct One, aceste date sunt preluate de către o aplicație mobilă realizată de partenerul Direct One, compania Life Is Hard, membră a Cluj IT Cluster şi parteneră, la rândul ei, în Alba Iulia Smart City. Pentru testarea si demonstrarea funcționalităţii soluției în cadrul proiectului pilot au fost instalați 31 de senzori în parcările publice de pe Bulevardul Transilvaniei.

Prin simpla înregistrare în aplicația City Parking, orice șofer va avea posibilitatea de a vizualiza locurile de parcare disponibile, astfel încât își poate optimiza traseul (și implicit și consumul de combustibil) către cel mai apropiat loc de parcare disponibil. În eventualitatea în care Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia va considera oportună introducerea unei taxe pentru ocuparea locurilor de parcare publice, după finalizarea proiectului pilot, utilizatorii vor putea face şi plata parcării fie prin intermediul aplicației mobile, fie prin SMS sau prin utilizarea unor parcometre stradale, care vor fi conectate și operate prin intermediul aceleiași rețele LoRaWAN instalată de către Direct One.

Specificații tehnice

Vezi galerie foto

Solutia Smart Parking propusă de Direct One pentru două zone centrale din Alba Iulia este o integrare „multi-vendor/multi-tehnologie” care permite, pe lângă realizarea monitorizarii stării de ocupare a locurilor de parcare, o evaluare a mai multor soluţii tehnologice, după cum urmează:

Sistemul de senzori

În cele două parcări monitorizate (situate pe Bd. Transilvaniei, la intersecțiile cu Bd. 1 Decembrie 1918 și Bd. Revoluţiei 1989) au fost instalați 31 de senzori magnetici, care detectează prezența unui autovehicul staționat deasupra senzorului. Senzorii au fost instalați prin îngropare la nivelul suprafeței de rulare (furnizor: compania Iotify), fie prin îngropare completă, la o adâncime de ~25 cm (furnizor Syswin Solutions), pentru a nu fi afectați de eventuale lucrări de curățare a zăpezii. Tehnologia de comunicație utilizată este LoRa, iar sursele de energie (bateriile) au fost dimensionate pentru a asigura o durată medie de funcționare de 5 ani.

 

Sistemul de comunicaţie

Pentru a prelua mesajele trimise de senzori, a fost instalată o rețea LoRaWAN, formată din 3 gateway-uri LoRa (Kerlink şi Syswin Solutions), conectată la rândul ei, redundant, prin două soluții radio, la backbone-ul național Direct One.

 

Back-office

Toată infrastructura de senzori este gestionată de un Network Server aflat în data-centerul Direct One din București. Informația utilă referitoare la starea de ocupare a locurilor de parcare este extrasă din mesajele transmise de senzori și agregată într-o bază de date, pe un server dedicat.

 

Aplicaţie mobilă

Prin intermediul unui API, datele ajung la partenerul Direct One, compania Life Is Hard, care le integrează în aplicația mobilă CityParking.

Vezi galerie foto

Pentru cetățeni:

  • Fluidizarea traficului rutier;
  • Reducerea timpului petrecut pentru căutarea unui loc de parcare disponibil.

 

Pentru administraţie:

  • Reducerea congestiei traficului rutier;
  • Potențial de creștere a veniturilor la bugetul local prin introducerea de unui tarif pentru utilizarea parcărilor publice;
  • Gestionarea facilă a soluțiilor de colectare a taxelor, prin intermediul aplicației mobile dedicate.