Etape proiect

1
Analiză
2
Implementare
3
Testare
4
Funcțional
5
Evaluare

Partener

Bucuresti, RO

Detaliu Proiect

Vezi galerie foto

În cadrul pilotului Alba Iulia Smart City, INTRAROM oferă spre testare o soluţie completă de iluminat inteligent. Aceasta combină eficienţa tehnologiei de tip LED (economie de energie de peste 70%), cu avantajele unui gateway de comunicare multifuncţional ce facilitează interconectarea cu un număr impresionant de echipamente şi senzori IoT ce pot fi gestionaţi din aceeaşi interfaţă de management ca infrastructura de iluminat public, ceea ce diferenţiază net soluţia INTRAROM de celelalte soluţii existente pe piaţa românească.

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult eficienţa oferită de tehnlogia LED, INTRAROM asigură cu ajutorul platformei uiTOP (parte a soluţiei end-to-end oferită spre testare municipalităţii albaiuliene), funcţionalităţi precum:

  • monitorizarea şi controlul în timp real al echipamentelor de iluminat (individual sau grupate după diferite criterii);
  • aprinderea şi stingerea automată a luminatoarelor;
  • reglarea intensităţii luminii;
  • monitorizarea unor parametri specifici precum consumul de energie sau orele de funcţionare.

Venind în întâmpinarea nevoii permanente de comunicare şi de acces la informaţie, INTRAROM oferă spre testare în cadrul celuiasi proiect, un hotspot public Wi-Fi pentru acces gratuit la servicii de internet de mare viteză. Acest serviciu este facilitat de gateway-ul de comunicare multifuncţional integrat în corpul de iluminat.

Beneficiind de comunicarea Bluetooth, facilitată de asemenea de gateway-ul de comunicare multifuncţional integrat în corpul de iluminat, INTRAROM va oferi spre testare unor utilizatori selectați de către Primăria Muicipiului Alba Iulia, zece (10) dispozitive inteligente cu buton SOS. Acestea sunt dispozitive mici şi foarte compacte asemănătoare unor brelocuri de chei, având integrat un transmițător de tip Bluetooth Low Energy, care comunică cu gateway-urile încorporate în lămpile inteligente.

În aria de testare o soluţiei INTRAROM, cetăţenii aflaţi în posesia acestor device-uri au posibilititatea să semnalizeze situaţii de urgenţă. În cazul unei implementări la scară largă, întreaga infrastructură de iluminat public a oraşului poate servi ca mijloc de semnalizare automată, rapidă şi securizată a situaţiilor de urgenţă.

Pentru schimbul de informaţii, soluția utilizează algoritmi performanţi de criptare a datelor, iar comunicarea se realizează prin intermediul rețelelor private şi securizate de tip M2M.

Specificații tehnice

Vezi galerie foto

Corp de iluminat stradal bazat pe tehnologie LED:

  • Design robust: IP66, IK09;
  • Varietate de modele: intre 35W si 175W;
  • Eficienţă de top:>135lm/W;
  • Culoare lumină: 5000K (rece), 4000K (neutra), 3000K (caldă);
  • Carcasă: rezistentă inalta la coroziune, din tablă turnată sub presiune din aluminiu;
  • Refractor în sticlă plată, pentru a preveni apariția luminii ascendente;
  • Driver Philips XITANIUM, programabil opțional, 1-10V sau DALI. SPD și EMI la cerere;
  • Gateway de comunicare şi control integrat.

Specificatii gateway:

  • Conectivitate: 4G, WiFi, Ethernet;
  • WLAN: WiFi IEEE 802.11 B/G/N, 2.4 GHz pentru conectivitate (max. 6 reţele adiţionale);
  • Bluetooth: 4.1, BLE;
  • GNSS: GPS L1 band (CDMA 1575.42 MHz);
    • GLONASS L1 Band (FDMA 1602MHz);
  • UMTS: Micro Sim slotl
  • RTC: acumulator;
  • Interfaţări interne: USB, UART, Ethernet;
  • Consum în stand-by: 2.7 W (fara senzori);
  • Temperatură mediu ambient: intre -20°C si +65°C.

Specificatii Wi-Fi:

  • 2 x SSIDs (unul public, unul corporate);
  • Access la Hotspot printr-o pagina de tip „click to connect”;
  • Modelare trafic;
  • Până la 50 de utilizatori simultani per gateway;
  • Conectivitade de tip backhaul: 4G sau Ethernet;
  • Echipamentul hardware (cu exceptia unei mici antene) este încorporat în carcasa luminatorului;
  • Zero impact vizual;
  • Nu necesita instalare separată.

 

Dispozitive portabile tip buton SoS:

  • Tehnologia de transmitere a datelor: Bluetooth Low Energy;
  • Fiecare dispozitiv este alocat unui anumit tip de alertă (sănătate / siguranță);
  • Transmiterea în timp real a alertei și notificarea autorităţilor competente;
  • Durata de viață a bateriei ~ 4 ani (în funcție de utilizare);
  • Mesajul de alertă include coordonatele GPS (ale stâlpului de iluminat cel mai apropiat).
Vezi galerie foto

Soluţia propusă în cadrul proiectului pilot Alba Iulia Smart City generează o reducere semnificativă a consumului de energie electrică şi a costurilor asociate, precum şi o reducere importantă a costurilor de întreţinere şi mentenanţă. Reducerea consumului de energie implică reducerea semnificativă a emisiilor de CO2 cu echivalentul a 150 kg pe luminator pe an.

Gateway-ul de comunicare al unuia dintre stâlpii de iluminat inteligent acționează ca punct de acces Wi-Fi pentru a furniza accesul public gratuit la internet de mare viteză. Într-o implementare la scară largă, orașele pot beneficia de partajarea aceleiași infrastructuri Wi-Fi pentru mai mulți clienți.

Arhitectura propusă oferă şi o soluție tehnică simplă și eficientă ca răspuns la nevoia critică de siguranță a cetățenilor. Este o metodă discretă și instantanee de semnalizare a situaţiilor de urgenţă, asigurând o deplasare mai rapidă a forțelor de răspuns la locul de referință.

Capacitatea platformei uiTOP de a gestiona şi integra servicii multiple facilitează implementarea unor acţiuni colaterale la primirea unei alerte SOS (ex: aprinderea şi stingerea intermitentă a luminii stâlpului a căror coordonate GPS au fost incluse în alerta SOS, îndreptarea automată a camerelor de monitorzare video spre zona locaţiei de interes etc.).

Soluția propusă transformă corpurile de iluminat stradal în dispozitive multifuncționale cu valoare adăugată – infrastrustructura existentă de iluminat public se transformă într-o rețea de comunicare strategică a orașelor inteligente fără afectarea aspectului estetic al oraşului.

 

Beneficii generale:

  • Soluție end-to-end;
  • Amortizarea costurilor prin economisirea energiei;
  • Prelucrarea securizată a datelor;
  • Transmiterea securizată a date;
  • Infrastructură de calcul securizata;
  • Fără necesitatea instalării unor echipamente dedicate;
  • Nu crează niciun impact asupra peisajului urbanistic;
  • Sistem multifuncțional;
  • Servicii multiple cu valoare adăugată instalate într-o singură instanţă.